Informații cutremurătoare au fost făcute publice în urma incidentului sângeros din Brăila, unde doi baschetbaliști au fost înjunghiați! Darrell Bowie a fost înjunghiat de interlopul brăilean Daniel Husein, zis Dasaev, de peste 20 de ori. Declarația a fost făcută publică de antrenorul echipei ACS Cuza Sport, Cătălin Ştefănescu. El văzut imaginile de pe camerele de supraveghere ale localului, unde s-au petrecut scenele teribile şi a confirmat că Dasaev este cel care l-a înjunghiat pe sportivul de 24 de ani şi pe colegul lui, Joseph McClain.Vă reamintim că temutul interlop s-a predat ieri polițiștilor. Daniel Gabriel Husein, poreclit Dasaev a fost reţinut pentru 24 de ore.
“Suspectul principal, care am înțeles că s-a predat de curând, a trecut printre ei și l-a lovit în figură pe Darrell Bowie, cel care a fost transportat la București. Așa a început, fără să existe o discuție prealabilă, fără să fi avut vreun incident înainte. A trecut printre ei, era un spațiu de 2-3 metri. Bowie a ripostat, l-a lovit o dată, apoi au fost despărțiți.
În acest moment, când s-au liniștit apele, jucătorii noștri s-au dus către ieșire. Agresorul a cerut un cuțit de la prietenii lui și apoi toți cei opt sau nouă s-au năpustit asupra lor. I-au atacat din spate!
Înjunghierea se vede pe filmări. Loviturile pe care le-a aplicat agresorul au fost lovituri circulare, de tăiere, de sfâșiere. Scenele sunt macabre. Nu știu ce-a dorit, ce n-a dorit, secvențele sunt macabre. A vrut să-l ucidă sută la sută! Nu cred că există vreun dubiu, aplicând un număr foarte mare, 20 și ceva, de lovituri la nivelul feței și al organelor vitale. E un om cu antecedente penale, care știe foarte bine care sunt efectele unei astfel de acțiuni. Nu pot să cred că a avut altă intenție decât aceea de a ucide”, a declarat Cătălin Ștefănescu pentru Libertatea.
În timp ce Darrel Bowie a fost transferat la Spitalul Floreasca din București, Joseph McClain a rămas internat în Brăila.
“Joseph McClain este în afara oricărui pericol, nefiind necesar transferul la o altă unitate medicală. Din raportul oficial al medicilor reiese faptul că acesta prezintă o perforare a pleurei plămânului stâng în urma unei lovituri de cuţit. Joseph este conştient şi se află în continuare sub îngrijirea medicilor la secţia de Terapie Intensivă din Brăila. Darrell Bowie a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Prezintă mai multe leziuni la nivelul feţei şi gâtului, precum şi în zona abdominală. Acesta a fost supus unei intervenţii chirurgicale la nivelul intestinului gros, prezentând două perforaţii cauzate de loviturile de cuţit. Decizia transferului jucătorului a fost luată în scopul prevenirii apariţiei unor eventuale complicaţii ulterioare. Colaborăm cu organele de cercetare penala Brăila şi suntem în contact permanent cu Ambasada SUA şi familiile celor doi”, se mai arată în comunicatul ACS Cuza Sport pentru Agerpres.
Citește și: Dosar penal deschis în cazul baschetbaliștilor atacați în Brăila. Care este starea victimelor
Dasaev, un cunoscut membru al lumii interlope din oraş, închis în trecut pentru infracţiuni comise cu violenţă, susţine că nu a participat la bătaia colectivă din clubul brăilean şi neagă vehement că i-ar fi înjunghiat pe cei doi sportivi americani. Darrel Bowie va împlini 25 de ani luna viitoare, pe 22 octombrie.
Colegii celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică în Brăila, spun că aceştia au fost atacaţi fără niciun motiv sau conflict prealabil.
“Eram acolo și ne distram, apoi au bărbații au venit și ne-au atacat din senin. Nu a fost niciun incident, nicio ceartă, nu am jignit pe nimeni. Nu am avut niciun control, a fost un act de violență întâmplător. Mă simt mult mai bine acum, operația a decurs bine, aveam probleme cu respirația, dar acum sunt mai bine”, a declarat Joseph McClain pentru Digi24.
“Sportivii echipei Cuza Sport Brăila au fost atacaţi, în prima instanţă, de către un agresor, fără niciun motiv sau conflict prealabil. Aceştia au încercat să calmeze spiritele şi să părăsească locaţia, moment în care un grup de opt-nouă indivizi, aşa cum reiese din imaginile video, s-au năpustit asupra lor. Menţionăm că acesta a fost momentul în care jucătorii de cetăţenie americană au fost agresaţi fizic prin lovituri de pumni, picioare, scaune aruncate şi înjunghieri repetate cu un cuţit. Ţinem să precizăm faptul că acest incident nu a pornit, aşa cum este speculat în presă, din cauza unor prezenţe feminine din grupul atacatorilor, întrucât sportivii au venit într-un grup restrâns, neinteracţionând cu nimeni altcineva din incinta locaţiei”, se arată în comunicatul ACS Cuza Sport Brăila, potrivit Agerpres.
Cei doi jucători americani de baschet legitimați la clubul brăilean au fost atacați în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 septembrie, de un grup de persoane în timp ce se aflau într-un bar. Americanii de culoare au fost loviți cu sticle și cu un cuțit, ei fiind transportați în stare gravă la spital. Polițiștii au împânzit zona, după ce s-a dat alarma la 112.
“În jurul orei 02.00, sportivii se aflau pe o terasă din centrul municipiului Brăila. În urma unui conflict în care au fost implicate mai multe persoane, cei doi americani au fost înjunghiați. Încă se analizează camerele din zonă pentru a stabili cu exactitate numărul și numele celor implicați, nu sunt identificați toți. Cei doi americani de 24 și 26 de ani au fost transportați la spital și s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan, pentru Mediafax.
Darrel Bowie (n.: 22 octombrie 1993) măsoară 2.01 metri și este originar din Milwaukee, Wisconsin. El a absolvit Universitatea Iowa State în 2017 și a jucat un an în Thailanda. Joseph McClain are 24 de ani și s-a remarcat în competiția colegiilor din America, dar și în campionatele din Lituania și Belgia.
Darrel Bowie și Joseph McClain nu sunt primii baschetbaliști implicați în scandalurile din România. În toamna anului 2011, Chauncey Hardy (23 de ani), legitimat la clubul CSŞ Giurgiu, a murit, după ce a fost bătut într-un club din oraș.
Un alt sportiv din Statele Unite ale Americii a fost implicat într-un scandal care a izbucnit în clubul Bamboo din Capitală.